La inceputul secolului 20, Milonga (in care exista miscarea specifica scurta si oprita de cap si de umeri) era dansata in sali mici de inalta societate din Brazilia.
 Din 1900 mai multi amatori din comunitatea argentiniana au incercat fara succes sa introduca Tangoul (36 de masuri pe minut) in Paris.
 Profesorul parizian Robert a facut eforturi uriase pentru a face Tangoul popular si totusi drumul nu a fost pavat cu trandafiri.
 Tangoul nu a fost acceptat nici la Londra, fiind considerat un dans erotic.
 In 1907 dupa cateva schimbari de stil si in urma unui concurs de dans din Riviera Franceza unde dansatorii au fost foarte apreciati, Tango-ul a fost acceptat atat la Paris cat si la Londra la petreceri - ceaiuri sau cine dansante, ("Tango teas" "Tango Soupier"), care aveau ca invitati dansatori profesionisti.